AMD Ryzen: prețuri care vor pune fanii Intel pe gânduri

0
188

AMD urmează să lanseze noua generație de procesoare în luna martie, iar câteva mari magazine au adăugat prețuri pentru viitoarele stocuri care au scăpat pe internet, mărind hype-ul asupra noii generații de procesoare și mai mult, deoarece dupa cum au fost prezentate de către AMD acestea vor fi la fel de capabile ca și seria X de la Intel, doar că la prețuri cu mult mai mici.

Spre exemplu, AMD Ryzen 7 1800X are 8 nuclee și 16 thread-uri la fel ca și un Intel Core i7-6900K, cu care procesorul de la AMD concurează și reușește să și îl întreacă în multe aspecte. Acesta va ieși într-un avantaj enorm deoarece prețul unui Intel Core i7-6900K este de peste $1000.

De altfel mai jos se află o listă cu restul modelelor care se speculează că vor fi lansate, lista va fi actualizată după lansarea oficială.

 

Nume Nuclee/ Thread-uri L3 TDP Frecvență Frecvență Turbo XFR Overclocabil Preț
AMD Ryzen 7 1800X 8/16 16MB 95W 3.6GHz 4.0GHz 4.0GHz+ Da $489
AMD Ryzen 7 1700X 8/16 16MB 95W 3.4GHz 3.8GHz 3.8GHz+ Da $389
AMD Ryzen 7 1700 8/16 16MB 65W 3.0GHz 3.7GHz N/A Da $319
AMD Ryzen 5 1600X 6/12 16MB 95W 3.3GHz 3.7GHz 3.7GHz+ Da $259
AMD Ryzen 5 1500 6/12 16MB 65W 3.2GHz 3.5GHz N/A Da $229
AMD Ryzen 5 1400X 4/8 8MB 65W 3.5GHz 3.9GHz 3.9GHz+ Da $199
AMD Ryzen 5 1300 4/8 8MB 65W 3.2GHz 3.5GHz N/A Da $175
AMD Ryzen 3 1200X 4/4 8MB 65W 3.4GHz 3.8GHz 3.8GHz+ Da $149
AMD Ryzen 3 1100 4/4 8MB 65W 3.2GHz 3.5GHz N/A Da $129

AMD foloște arhitectura pe 14nm FinFET care se găsește deja pe noua serie de GPU-uri din seria RX 400 lansată vara trecută.

După cum se poate observa AMD o sa vina cu procesoare care au o frecvență stock de aproximativ 3.4 GHz, iar în modul overclock va putea ajunge peste 4 GHz.

Cât despre consum, se pare că procesoarele cu opt nuclee vor avea un TDP de 95W față de generația precedentă de 125W, în schimb ce este interesant este faptul că în idle acestea pot ajunge la 2.5W și la o frecvențe de 550MHz, comparativ cu un Intel i7 6700K care în idle are un consum de 3.5W și poate coborî doar la o frecvență de 800MHz, un aspect destul de important pentru cei care preferă să lase PC-ul pornit tot timpul.

AMD păstrează același design ca și până acum, însemnând că procesorul va avea pini pe el că și generația precedentă, singura diferență fiind că în loc de cei 942 de pini găsiți pe soclul AM3+, pe AM4 vor fi 1331, o veste bună fiind pentru cei care au deja un cooler bun și nu doresc sa-l schimbe este că îl vor putea folosi și pe noua generație de procesoare.

Cel mai important aspect al acestui nou soclu, este că va suporta atât CPU-uri cât și APU-uri de la AMD, nefiind nevoie de a schimba și placa de bază în cazul unul downgrade sau upgrade.

Comentezi?