Hai, România! Au început înscrierile pentru a 10-a ediție a Campionatului Mondial de Sporturi Electronice

Gamerii români sunt invitați să se înscrie pentru a 10-a ediție a Campionatului Mondial de Sporturi Electronice IeSF

Liga Gamerilor Profesioniști va organiza în luna iulie calificările naționale pentru cea de-a 10-a ediție a Campionatului Mondial de Sporturi Electronice IeSF care se va desfășura în noiembrie în Kaohsiung City, Chinese Taipei.

 

Cele trei discipline cuprinse în competiția mondială pentru ediția 2018 sunt: League of Legends, Counter-Strike Global Offensive și Tekken 7. Gamerii românii care vor să reprezinte România pe scena internațională a sportului electronic sunt invitați începând de astăzi să se înregistreze pentru a participa la calificările naționale.

 

League of Legends

 

Echipele românești de LOL sunt așteptate să se înscrie cu un mesaj trimis la adresa lol@ligagamerilor.ro.

 

Căpitanii sunt rugați să includă următoarele în mail:

 

  • Nume echipă

  • Nickname-urile jucătorilor

  • Copii după buletin ale celor cinci jucători

  • Date de contact pentru căpitanul echipei (obligatoriu număr de telefon).

 

Tekken

 

Jucătorii români de Tekken 7 sunt rugați să se înscrie cu un mesaj la mailul tekken@ligagamerilor.ro care să includă:

  • Nickname

  • Copie buletin

  • Date de contact pentru jucător (obligatoriu număr de telefon)

 

CS:GO


Echipele românești de CS:GO sunt rugate să se înscrie prin platforma Faceit la următoarele link-uri:

 

 

Adminii pot fi contactați și la adresa csgo@ligagamerilor.ro.

 

Calendar calificări

 

  • 23-29 iulie, 2018: LOL și CS:GO.

  • 3 august, 2018: Tekken 7.

 

Asemenea edițiilor precedente, Liga Gamerilor Profesioniști va organiza calificările pentru România, asigurând astfel prezența continuă a jucătorilor profesioniști români pe scena internațională a sportului electronic.

 

Campionatul Mondial de Sporturi Electronice este singurul eveniment în care țările concurează între ele în arena esports. Până în acest moment, ediția aniversară a adunat 670 de participanți din 42 de țări, iar turneele de calificare abia au început.

 

Pentru cele mai noi informații despre Campionatul Mondial de Sport Electronic urmăriți site-ul oficial al competiției și pagina de Facebook Liga Gamerilor.

Despre IeSF

Înființată în 2008, în Seul, Federația Internațională de Sport Electronic (IeSF) militează pentru recunoașterea sportului electronic ca disciplină sportivă oficială. Opt țări, prin asociațiile lor, s-au reunit în 2008 pentru a pune bazele federației: Coreea de Sud, România, Germania, Olanda, Belgia, Danemarca, Spania și Elveția. Viziunea comună a membrilor privind viitorul sporturilor electronice a permis înființarea unui Campionat Mondial de Sporturi Electronice, ajuns în 2018 la a 10a ediție.

Comentezi?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.