QNAP lansează serverul NAS TS-1635AX

QNAP lansează serverul NAS TS-1635AX echipat cu un procesor puternic, sloturi M.2 și 10GbE

QNAP a lansat serverul NAS TS-1635AX, succesor al modelului TS-1635. Având 16 sertare (12 de 3,5 inci și patru de 2,5 inci) și două porturi SFP+ 10GbE, TS-1635AX este susținut de un procesor Marvell ARMADA 8040 ARMv8 Cortex-A72 64-bit quad-core la 1.6 GHz și două sloturi SSD M.2 SATA (2280), suportând totodată virtualizare Linux, caching SSD și Qtier 2.0.

TS-1635AX stabilește un nou standard pentru serverele NAS bazate pe ARM și marchează o nouă etapă pentru modelele desktop accesibile, de mare capacitate. TS-1635AX suportă tehnologia Qtier 2.0, proprietară QNAP, pentru stocarea automată pe niveluri și furnizează un mecanism similar cache-ului în volume și unitățile logice LUN pentru a impulsiona performanța aplicațiilor acolo unde accesul eficient al datelor este necesar (cum ar fi virtualizarea). TS-1635AX suportă virtualizarea containerizată (LXC și Docker) și mașini virtuale cu interfață în linie de comandă Linux (CLI) pentru implementarea aplicațiilor de virtualizare și valorificarea completă a potențialului procesorului Marvell ARMADA 8040.

TS-1635AX dispune de două porturi SFP+ 10GbE și două porturi Gigabit (1000BASE-T) pentru transmisii de înaltă viteză și implementarea flexibilă a rețelelor. Funcționalitatea de bază a modelului TS-1635AX poate fi extinsă prin instalarea a două carduri PCI Express (PCIe) 3.0 (plăcile PCIe compatibile includ adaptorul wireless QWA-AC2600, adaptoarele SSD M.2/10GbE QM2 și adaptoarele USB 3.1 Gen2 (10Gbps).

Combinând toate avantajele predecesorilor săi cu funcționalitățile de ultimă oră, TS-1635AX stabilește un nou punct de referință pentru dispozitivele de stocare de generație următoare,” a declarat Jason Hsu, manager de produs în cadrul QNAP, suportând snapshot, Qtier 2.0 și virtualizare, în timp ce asigură protecția datelor, performanță și extinderea potențialului, TS-1635AX întrunește numeroase cerințe de business, fiind perfect pentru firmele mici și organizații,” a mai adaugat acesta.

TS-1635AX rulează inteligentul sistem de operare QTS, bazat pe aplicații, ce suportă RAID 50/60 și furnizează funcții de îmbunătățire a productivității cum ar fi Qboost și OCR Converter. Dispunând de aplicații de la QNAP și părți terțe de încredere, QTS App Center îmbogățește noul model cu funcționalități nelimitate și posibilitatea superioară de valorificare a potențialului.

Specificații principale
– TS-1635AX-8G: Procesor Marvell ARMADA 8040 64-bit quad-core 1.6 GHz, 8 GB DDR4 RAM (1x 8GB)
– TS-1635AX-4G: Procesor Marvell ARMADA 8040 64-bit quad-core 1.6 GHz, 4 GB DDR4 RAM (1x 4GB)
Desktop; upgrade RAM 1 x 16 GB (Long-DIMM); 16 sertare (12 de 3,5 inci și patru de 2,5 inci); sertare SATA 6 Gbps hot-swappable 3.5-inci/2.5-inci ; două sloturi M.2 SATA SSD (format 2280); două sloturi de extensie PCle (1 x PCIe 3.0 x2,1 x PCIe 3.0 x1); două porturi 10GbE SFP+, două porturi Gigabit (1000BASE-T); trei porturi USB 3.1 Gen 1 (5 Gbps) (unul frontal, două în partea din spate); ieșire audio 3.5 mm; difuzor; sursă 250W
Disponibilitate
Noul NAS TS-1635AX este deja disponibil. Pentru mai multe informații despre întreaga linie de produse NAS QNAP, vă rugăm să vizitați www.qnap.com.

Despre QNAP:
QNAP Systems, Inc. este o companie privată fondată în anul 2004, ce oferă mediului de afaceri și consumatorilor unități de stocare NAS, unități profesionale NVR pentru supraveghere video și playere video de rețea. QNAP valorifică nu numai designul hardware ci și competența sa în dezvoltarea software-ului pentru a aduce pe piață produse cu cea mai ridicată performanță disponibilă alături de fiabilitate, scalabilitate și ușurință în instalare și utilizare. QNAP este o companie multinațională cu sediul în Taipei (Taiwan) și birouri în China și Statele Unite ale Americii.

 

Comentezi?

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.