SUA și primul impact

2
32

Vara trecută am pornit, împreună cu două prietene, în marea aventură numită Work and Travel. După cum auzisem, șocul cultural urma să fie imens: străini care te salută, zâmbete, amabilitate. Curioasă, am urcat pentru prima oară într-un avion și, după un zbor lung “peste mări și ţări”, am aterizat în Boston.

Din cauza emoţiilor uitasem să-mi pun în bagajul de mână dovada achitării taxei SEVIS, pe care trebuia să o prezint la biroul de imigrări. Am stat 3 ore la o coadă interminabilă, cu gândul că nu mă vor lăsa să intru în State pentru că nu am respectivul document. A fost ceva de genul “Hi, I’m Carmen and I have the Sevis document in my checked luggage”.  Spre surprinderea mea, domnul de care a depins intrarea mea pe tărâmul american nu a avut nicio problemă cu gafa pe care o făcusem.

YEY! Trecusem de imigrări. Scăpasem de ideea că există posibilitatea ca, după mai mult de 10 ore de zbor, să mă întorc acasă.

Mi-am luat bagajul și am pornit spre staţia de autobuz. Oamenii chiar își dădeau interesul să răspundă la întrebări. Cape Cod, here we come!

Situaţie funny: așteptând autobuzul, am intrat în discuţie cu cineva iar după 20 min ne-am gândit să punem o întrebare logică: “-Where are you from?/ -Romania/ -Aaa, păi și eu!”.

Autobuzul spre Hyannis a sosit în staţie. Din el a coborât șoferul, un domn care, în viziunea mea de atunci, semăna cu Moș Crăciun. A vorbit și a glumit cu absolut fiecare persoană din autobuzul respectiv. Wow.  Oameni drăguţi în autobuze?! Persoanele care stăteau pe scaunele din jurul nostru au intrat în discuţie cu noi și erau foarte încântate de aventura pe care tocmai o începusem. La plecare ne-au urat distracţie plăcută și ne-au dat sfaturi despre locurile pe care trebuie să le vizităm.

Când am ajuns în Hyannis era în jur de 2 am. O doamnă drăguţă s-a oferit să ne ducă cu mașina la hotelul unde urma să stăm și să lucrăm. Am vrut să-i plătim drumul dar reacţia sa a fost “I don’t want money. This is what I do, I help people”.  Serios? Oameni care ajută fără să aștepte nimic în schimb?

Hotelul – atât de diferit. Stilul acela clasic, specific statului Massachusetts, m-a introdus imediat în spiritul american. M-am trezit a doua zi, obosită încă după drumul lung, bulversată de diferenţa de fus orar, dar gata să încep prima zi de “viaţă ca în filme”. Totul începea să devină real.

Irish

Am mers să ne cunoștem angajatorul și colegii. În restaurant, oamenii erau precum furnicuţele. Am cunoscut câţiva studenţi care ne-au servit micul dejun. Am aflat atunci că majoritatea populaţiei din Cape Cod este compusă din români, bulgari și brazilieni.

Prima vizită la ocean. Drumul – plimbare printre un cartier cu căsuţe fără gard, decorate cu flori, cu gazonul aranjat și cu steaguri. Printre copaci, veveriţe, iepuri și păsărele. Pentru că nu exista trotuar, mergeam pe marginea străzii. Pentru a ne ocoli, mașinile treceau pe contrasens. Pe moment mi s-a părut amuzant de exagerată grija pe care șoferii o aveau faţă de pietoni (în Yarmouth vezi foarte rar oameni mergând pe stradă, pentru că localnicii merg doar cu mașina). Mai târziu am aflat că există o lege prin care, indiferent dacă un pieton provoacă un accident, șoferul este vinovat.IMG_4326

 

Un nou șoc – ajunse la ocean, oamenii ne zâmbeau și ne salutau.

Spre surprinderea mea, totul era așa cum auzisem: americanii chiar erau amabili. Puteam, ușurată, să mă gândesc că respectiva experienţă urma să fie un schimb cultural din care sigur voi avea multe de învăţat.

WP_20150620_16_20_17_Pro

 

PS: Dacă mergeţi în zona Cape Cod, daţi join grupului “Hello Summer J1”, vă va fi de folos pentru transport, cazare, second job sau orice altă problemă.

Hello Summer J1

semnatura

2 COMMENTS

    • Mulțumesc! Mi-am zis că este timpul să-mi iau inima în dinți și să explorez o cultură total diferită de a noastră. Care ar fi fost cel mai potrivit loc pentru o asemenea experiență, dacă nu SUA, tărâmul tuturor posibilităților? Urmează mai multe articole, stay tuned! 🙂

Comentezi?